Procedee de sintaxă poetică

                                    Procedee de sintaxă poetică             

ANTITEZA – procedeul artistic prin care scriitorul pune în contrast – în opoziţie – doi termeni (idei,  

                        situaţii, sentimente, personaje, obiecte, fiinţe, principii, fenomene etc.) opuşi unul altuia

                        cu scopul de a se evidenţia reciproc (se bazează pe o relaţie de antonimie)

·         antiteza poate fi între:

    -idei: adevăr – minciună;

   -situaţii: război – pace;

   -personaje: forţele binelui – forţele răului;

Ex.: ,,Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.”;

        ,,Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi şi nouă toate”.

      ENUMERAŢIA – figura de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau cu sensuri  

                                      apropiate, pentru a accentua ideea exprimată

                   Ex.: ,,Boii rag, caii rânchează, câinii latră ...”

EXCLAMAŢIA  RETORICĂ – procedeul artistic care pune în evidenţă diferite stări emoţionale,

                                                       sentimente puternice ale vorbitorului prin intermediul unor

                                                       interjecţii, al adresării directe şi printr-o intonaţie exclamativă.

                        Ex.: ,,Aoleu! Mă arde focul ...”

·         subliniază idei şi sentimente, conferă vioiciune dialogului şi dă relief personajelor.

   Ex.: ,,Lumina ce largă e! / Albastru ce crud!”; ,,Oh!, plânsul tălăngii când plouă.”

·         exclamaţia apare atunci când renunţăm dintr-o dată la discursul obişnuit pentru a ne dărui elanurilor năvalnice ale unui sentiment viu şi spontan; ea se deosebeşte de interogaţie prin faptul că nu exprima decât o simplă emoţie a inimii, în timp ce interogaţia ţine mai mult de gândire.

INVERSIUNEA POETICĂ – figura de stil ca conferă o mai mare muzicalitate şi armonie textului       

                                                   literar, fiind o modalitate artistică de a diferenţia poezia de limbajul

                                                   comun, banal prin care se schimbă ordinea (topica) obişnuită a  

                                                   cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în fraze cu scopul de a obţine

                                                   efecte poetice prin accentuarea aspectului sau caracteristicii înfăţişate.

              Ex.: ,,Priveam fără de ţintă-n sus / Într-o sălbatică splendoare.”

! În versuri contribuie la realizarea ritmului şi a rimei; este de două feluri:

a)      simplă (la nivelul propoziţiei, al sintagmei);

b)      complexă (la nivelul frazei);

INVOCAŢIE  RETORICĂ – procedeul artistic prin care eul liric adresează (către o persoană absentă    

                                                   sau imaginară, o personalitate, o zeitate, un principiu) o exclamaţie 

                                                   unui obiect personificator de la care nu poate obţine răspuns.

                       Ex.: ,,Şi totuşi e Oltul!”; ,,Frumoaso, / ţi-s ochii aşa de negri...”

·         se realizează prin substantive în cazul vocativ, însoţite sau nu de interjecţii;

·         este specifică stilului retoric care conţinute diferite tehnite ale vorbirii în faţa publicului;

·         este un procedeu specific stilului retoric şi poate fi adresată unor personalităţi istorice, fiinţe iubite, unor elemente din natură etc.; creează impresia de dialog imaginar cu interlocutor;

INTEROGAŢIA RETORICĂ – procedeul artistic prin care eul liric poate adresa o întrebare    

                                                       sentimentală sau un şir de întrebări, care conţin în ele răspunsul,

                                                       unui obiect personificat sau a unei fiinţe de la care nu se poate

                                                       obţine un răspuns.

               Ex.: ,,De ce taci, când fermecată / Inima-mi spre tine-ntorn.”

·         interogaţia este folosită pentru a exprima uimirea, ciuda, teama, indignarea, durerea, toate mişcările sufletului.

REPETIŢIA – figură de stil care constă în reluarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte, pentru

                          evidenţierea anumitor aspecte ale obiectelor sau ale acţiunilor prezentate

Ex.: ,,Copacii albi, copacii negri...”

Repetiţia poate fi:

·         la distanţă, cu intercalări: ,,Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară...”

·         imediată (cuvintele repetate sunt alăturate): ,,Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare...”

OXIMORONUL – procedeul artistic care constă în asocierea neaşteptată, cu efecte expresive

                                 surprinzătoare, a doi termeni contradictorii sau chiar cu semnificaţii opuse (după

                                 modelul epitetului)

      Ex.: ,,Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea”;

              ,,Când deodată tu mi-apăruşi în cale / Suferinţă, tu, dureros de dulce.”

              ,,Neguri albe, strălucite...”

SIMBOLUL – procedeul artistic care constă în utilizarea unui obiect concret pentru a desemna un alt   

                         obiect sau, cel mai adesea, o idee abstractă

              Ex.: crinul – simbolizează puritatea;  laurul – victoria

·         simbolul este o imagine care revine cu insistenţă într-un text literar şi care ocupă o poziţie cheie, esenţială pentru textul liric sau epic, pentru conflict etc.;

·         sensul simbolic al unui cuvânt se formează numai în context (prin raportare la toate determinările sale, la relaţiile cu alte imagini şi la poziţia pe care o ocupă în text).